repetitivitate

am mintit. am mintit ca scriu un jurnal. am mintit ca exista o carte care se crede unul. am mintit prin simpla relatare a imaginatiei mele.

visez de o buna bucata de vreme niste femei. femei de soare. femei pe care ploua fain. femei care au lanturi de timp legate pe glezne. din a caror par se nasc pasari. sau doar zborul. femei ca lungi amintiri. femei ca icoane sub cascade. femei fara liniste. a caror ochi iti mazgalesc pe frunte valuri. femei care exista in tine drept sertare. si stau dupa toate aceste femei si privesc in tavan. in tavanul meu de apa. si ma urasc. si ma gandesc apoi daca mint si despre ele. sau daca ele m-au mintit despre mine.

in capul meu creste o mana. se intinde inspre cer. mana doare ca un copac. aspirina nu ajuta. nu omoara mana. poate e invincibila. poate nu vrea sa plece din capul meu. poate am un cap fertil.

fara sa vreau respir. imi doresc macar pentru o data in viata sa vreau sa respir. stii cum ploua cand ai geamul inchis? stii cum lasi totul in urma, si cat de simplu? stii cat de penibil sunt cand scriu toate astea? n-ai idee cat de greu e sa traiesti ca minciuna in capul unuia fara memorie prea buna.

imi amintesc de un pian in strada. intr-o zi cu strazi. era si toamna. si eu eram dupa geam cand ploua. respiram fiindca vroiam. si una dintre femei avea umbrela. in timp ce se indeparta. precum toate celelalte.

prima pagina din cartea ce se crede jurnal dar nu e

…te uiti putin la tine. Plamanii ti se umfla. Te ridici de la sol cu siguranta. Te-ai mai ridicat candva. Dar acum totul e altfel. Si nu e altfelul pe care l-ai cunoscut prima data. Iti incordezi pleoapele. Atingi tavanul cu varful degetelor de la picioare. In spate, in ceafa, pamantul lipseste. Iti adoarme piciorul stang. Pasesti doar cu piciorul drept si nu ti se pare greu. Daca ai fi stiut de unde a inceput totul era mult mai simplu pentru tine. Tavanul e rece. Tavanul iti inalbeste talpile. Tavanul e singurul drum. Ai fi vrut sa stii daca e vis. Soarele bate invers. Orasul e crescut invers. Cerul e acum sub talpi. Nu sunt scaune inverse caci iti adoarme si piciorul drept. Tatal tau e si el invers. E cu spatele. E prima data cand ii vezi punctul de chelie din crestetul capului. Zambesti. Daca privesti atent pare mai tanar. De varsta sa, inversata. Ai fi vrut sa rupi o floare. Aici sunt doar bulbi de electricitate. Ai fi vrut sa urci pe o scara. Aici ai fi coborat. Interzis e pasitul afara.  Nu exista inca cer pe care sa calci.

Tu traiesti in lumea corecta sau tu esti inversat? Si oare de ce intrebarile tale sunt la fel? Revii…

Si totusi cum de toate astea nu cad.
Si de-ar cadea,
ti s-ar umple umerii.

Iar picioarele tale vor fi ale pamantului.

piciorul meu minte

camasi spalate in fantani arteziene de tiganci cu busturile goale si dintii cariati…

…am realizat intamplator ca talpa piciorului stang e mai mica decat talpa piciorului drept. Asta se intampla in timp ce o tiganca gravida isi balansa uzina de copii prin fata nasului meu, indicand cu degetul din mijloc (aratatorul fiindu-i retezat) catre un baton de Magura ce-l tineam pe genunchi. Semana cu un cangur ce-si plimba marsupiul ca o scuza de vreo 3 kg. Dupa ce spunea tiganca, copilul, un viitor Fernando sau Mirabela (numit, desigur, dupa personajele principale ale unei faimoase telenovele spaniola dublata in romana), s-ar fi agatat cu degetele minuscule si rozii de tatele negre ale masii si impingand cu picioarele de stern s-ar fi proiectat inspre mine sa-mi roada nasul cu o nervozitate supranaturala. Dar nu… Ghidul blestemelor pentru cei ce nu dau din avutul lor ” scris de Benone Culitza al II-lea, s-a considerat a fi suficient. Un alt fir alb in barba.

… am plecat si spre casa. Primul compartiment de langa buda mi s-a parut atragator. Probabil de aia l-am si ales. Plouase inauntru. Mucegai. Verde de mucegai. Culoarul n-a putut sa taca nici macar o clipa. Randurile din carte se amestecau… “e trist, e frig”. Constientizam ca ma gandesc in alta parte. Si tot acolo eram. Minteam. In mine tineam toate filmele care nu le-am avut si despre care am mintit ca le-am vazut, toate cartile care nu le-am citit si am mintit ca le-am citit, toate foile pe care le-am scris si m-am mintit ca nu sunt bune de nimic. Si m-am crezut.  Peste privire simteam acele priviri de sus. Nu stiu ale cui. Minciuna era siguranta revolverului. Acum nu mai e. Teava apasa pe tampla. Trebuie sa platesti pentru ce esti caci nici moartea nu e gratis.  Geamul transpira ca o frunte. Pesemne geamul facuse efort sa fie geam, sa fie GEAMUL. O alta frunte imi trecea prin minte, o frunte cu par.  O frunte pe care se odihnea un par. Nu un fir, mai multe. Ca un zambet cu colturi. Plus cacofonia. Si tot de acolo reluam cititul…”e trist, e frig”.

acasa plange. si mi se uda umbrela. tenisii isi deschid gura sa inghita. si o lasa deschisa. miroase a toamnele din liceu in care cei ce isi cautau umbra noaptea mai visau la minunile blonde cu glezne subtiri ce-ar fi putut sa-i salveze de viata lor lamentabila. simplu spus. prea simplu spus. ma gandesc la bunicul meu care acum sufera o cadere psihotica in care eu ii vad prin cutia cerebrala cum creierul i se colapseaza ca un sufleu ratat, si datorita acesteia visele lui devin realitatile lui si durerile de cap a celor cel iubesc. si ma gandeam ca visele mele sunt realitatile mele si ca-mi provoc numai mie dureri de cap. si ca acum, la varsta asta, nu ma visez la batranete.

sunt o minciuna.

Dovada :  piciorul meu stang care m-a mintit in tot acest timp ca e la fel de lung, la fel lat, si la fel in alte dimensiuni, si poate cu un mai mare potential decat piciorul meu drept.

Rezultatul : minciuna dureaza pana cand o tiganca incearca sa-ti convinga genunchiul sa-i scuipe in palmele spalate de fantana arteziana un baton de Magura.

” Think about it! ” – Woody Allen << Anything else >>

simptome ale nebuniei

cine sta si se uita la tine de parca n`ar mai avea la ce se uita ? cine sta si te citeste ? cine are rabdarea sa se catare pe muntele tau si sa nu mai coboare, muntele de haine murdare si principii ? cine iti suporta respiratia dimineata ? cine mai sta langa tine cand te plangi ? cine nu uita de tine ? cine iti intinde mainile cand esti la pamant ? cine te gazduieste daca-i bati la ora 3 dimineata in usa ? cine te invata sa nu mai fii anonim ? cine iti pastreaza visele ? cine are cutia magica? cine stie unde e nisipul cel mai fierbinte si te trezeste la rasarit sa te poata duce acolo ? cine iti cunoaste marea si o accepta asa cum e ea ? cine nu rade la filozofiile tale de viata ? …. cine mai sta sa citeasca asta ?

primul gand. a fost cel ca nu stiu ce s-a intamplat in viata mea. nu ma credeti gresit, sunt constient de ce s-a intamplat, dar nu mai cunosc farmecul. iar el e totul. si de asta spun ca nu mai stiu ce s-a intamplat. imi amintesc niste copaci, dar ce farmec daca nu ma pot urca in ei; imi amintesc niste gaini, dar ce farmec daca nu pot alerga dupa ele; imi amintesc o sora, dar ce farmec ca acum a crescut…

al 2-lea gand. sunt fericit. de ce spun asta ? mai ales cand nimeni nu poate fi fericit ? pai… intr-o zi dintr-o vara s-a nascut un baietel cu capul spart, genunchii juliti, si varful degetelor inverzite de iod, si au trecut peste 20 de veri de atunci, si baiatul nu a mai crescut.

al 3-lea gand. de fiecare data cand te pornesti sa faci din tine ceva maret,  sigur ceva nu-ti iese. la mine a fost startul.

al 4-lea gand. e despre Einstein si altii, la care ma gandeam pe buda cand citeam revista sorei mele “Joy” parca, in care se vorbea mai mult despre cat de lungi ar trebui sa fie tocurile, deci acesti mai mari ma faceau sa inteleg, prin postumitatea lor, ca nimeni n-a pornit de sus si nimeni n-a urcat acolo din prima incercare.

al 5-lea gand. “Masoara de 3 ori inainte sa tai.”

al 6-lea gand. imi amintesc de cine eram. si nu-mi place. nu-mi place ca-mi mai amintesc. e bine cateodata sa astepti sa te saturi si de jucariile noi. acum ma satur de noua mea imbracaminte epiteliala. cearceaf pe suflet.

al 7-lea gand. “When I think of heaven deliver me in a black winged bird” – Counting Crows

al 8-lea gand. as putea sa iubesc. as putea, dar nu vreau. dar nu pot. iubirea mi se pare o pereche de sosete purtate, curate, dar purtate. incep sa inteleg totusi de ce se cauta iubire. as putea sa o caut, dar nu vreau. dar nu pot. o astept.

al 9-lea gand. a 9-a zi din fiecare luna. 9 bile. 9 pixeli ca sa contruiesti un cub gol cu centru. 9 ore pana maine. daca stai bine si te gandesti 9 e 6 intors, si nu invers. fiindca 9 e mai mare decat 6, iar 6 e un fel de Clark Kent sau greuceanu ca se da o data pe spate si se face altceva, un superman ca un S mare putin distorsionat, ceva mai puternic, mai solid, ceva de dorit pentru studentii cuminti, ceva care inseamna o zi din fiecare luna, niste bile, o gramada de pixeli cu care construiesti un cub gol cu centru.

al 10-lea gand. THE END.

amintire in trei acte

“Memories are movies about ghosts.”

Actul I

… slabesti. 25 de kilograme de suflet. Visele se lipesc de geam ca gazele de parbriz. Daca stai si le privesti pe toate incepi sa te recunosti in ele. Te vezi, uitandu-te inapoi. Iti mai cunosti parul. O toamna pierduta. Iti mai cunosti mainile. Neindemanare. Uiti. Nu mai ai acea nuanta de caprui. Scuipi gustul de femeie intr-un glob de nicotina. Esti victima evidenta a jumatatii de secunda. Taci, tragi din tigara ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.  Se subintelege cum fiecarei molecule din tine i-a murit vibratia. Nu mai esti demult unul din oamenii cu aripi. Acoperisurile caselor nu-ti mai sunt cunoscute. Si nici planetele. Inima candva te dorea.

Actul II

N-ai voie sa privesti. Ingerii iti ard retina. Tii o mana in mana. Respiri ca la 10 ani. Pluteste totul in tine. Atmosfera de la nivelul ierbii. Scame curcubeice. Piele cu parfum de castane. Liniste verde. Amintirea din amintire a pernei udate de lacrimi. Raze de vant peste umeri. Marea lovindu-te-n ceafa. Tarm si valuri. Ploaia si strazile ude-ti sunt anexe de trup. Asa cum credeai ca era si cea ce ti le-a promis.

Actul III

Starea reala spontana.

ura-chineloza (ura fata de sine)

“Happiness: a good bank account, a good cook and a good digestion.”
Jean-Jacques Rousseau

…incepi sa te urasi atunci cand incepi sa stergi cu podul palmei oglinda si ea e deja curata. De fapt, inceputul e atunci cand incepi sa razi dupa ce te prinzi de ce faceai. Ura de sine. Da.. seamana intr-o anumita masura cu trichineloza.

MORFOLOGIA SI CICLUL DE VIATA :  ”URA -CHINELLA SPIRALIS”, reprezinta un pseudo-nematod localizat intraneuronal, atat in stadiul larvar cat si ca adult. Acelasi animal joaca atat rolul de gazda definitiva, cat si de gadza intermediara, gazduind pentru un scurt interval de timp parazitul adult. Larvele juvenile migreaza in lamina proprie, patrund in vasele limfatice sau sanguine, ajungand in circulatia generala, care le transporta in tot organismul. Ele ratacesc in sistemul limfatic si sangvin cateva ore,parasesc apoi circulatia si intra in miocitele mature. Nu se cunoaste exact natura atractiei fata de miocit (s-ar putea sa le placa fustele scurte). Singuratatea poate fi una din cauzele predominante ale bolii, si una dintre cele mai severe dintre acestea daca nu se sti a fi tratata intru`cum trebuie.

PATOLOGIA : Patologia ura-chinelozei este legata de :
- prezenta larvelor in neuronii striati (cutitati) sau in organele vitale
- reactiile gazdei fata de prezenta lor, a larvelor

RASPUNSUL GAZDEI : Raspunsul imun al gazdei joaca un rol important in limitarea infectiei:
- actioneaza direct asupra larvelor circulante,
- inhiba reproducerea
- accelereaza expulzarea parazitilor adulti din sistem. Gravitatea bolii depinde de numarul larvelor ingerate si de eventuala starea de imunitate castigata dupa o expunere anterioara.

Exista :
- forme asimptomatice, subclinice, care trec total neobservate si care reprezinta aproximativ 50% din cazurile diagnosticate.
- forme usoare, determinate in special de infestarile cu un numar mai mic de larve, dar care pot apare si la persoanele cu o anumita rezistenta castigata printr-o infectie anterioara.
- forme grave, care reprezinta 15-20% din cazurile de boala. Complicatiile acestor forme fac ca prognosticul lor sa fie rezervat.

COMPLICATII : Ura-chineloza poate duce la manifestari tulburatorii ale comportamentului fata de propria persoana, dar si fata de persoanele din jur. Izolare, masochism, auto-mutilare fizica si psihica, simptome ale nebuniei mici sau majore, autoconvertirea in your worst enemy.

Diagnosticul de certitudine este dat exclusiv prin observatiile realizate in urma unei oricare simple introspectii asupra persoanei aflate in discutie. Ochii plasati in partea stanga a globului ocular. Suierul unor cai ferate busite in interior. Implozii consecutive si in lant, iar peste toate acuzele disperate ale ferestrei, adresate usii, ca abuzeaza prea mult de perete.

Nu exista retete pentru schimbatul vietii, cum nu exista retete de ingrasare sau centre de spalare a creierului. Incercarile inocente de a putea trece peste, cu minciuna neconclusiva ca va fi mai bine, esueaza mai frecvent decat ar preciza oricare statistici. Iar capul ramane plecat. Toata viata ta pana in momentul respectiv isi desconspira neatractivitatea, renunti latent la toate avantajele ei pana ai capacitatea de ai zari doar defectele. Puterea gazdei e in proprietatea sa de a respira adanc, de a ridica privirea de pe punctul fix existent doar in mobilitate, si de a-si recunoste infrangerea pentru a pasi cu demnitate in unul din cele fatidice 9 cercuri ale lui Dante.

Aci sunt eu : First Level of Hell – Limbo > Charon ushers you across the river Acheron, and you find yourself upon the brink of grief’s abysmal valley. You are in Limbo, a place of sorrow without torment. You encounter a seven-walled castle, and within those walls you find rolling fresh meadows illuminated by the light of reason, whereabout many shades dwell. These are the virtuous pagans, the great philosophers and authors, unbaptised children, and others unfit to enter the kingdom of heaven. You share company with Caesar, Homer, Virgil, Socrates, and Aristotle. There is no punishment here, and the atmosphere is peaceful, yet sad.

“Sad are only those who understand” > Arab quote

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

“Ura de sine e ca singura femeie pe care ai iubit-o cand devine o idee. Cand nu mai cunosti femeia. Nu mai ai imaginea ei reala. Ii porti pe spinarea pieptului fotografia. Razi, zambesti. Fals. Realizezi frapat ca ea ar putea fi intr-o fotografie cu altul. Ca i se indoaie nasul de obrazul lui. Desi respiri, nu mai poti iubi. Atat !”

Zi faina!

lecturi

Intr-un interviu de Bill Cosby i s-a adresat intrebarea lui Groucho Marx de crede in viata de dupa moarte, el a raspuns: “Cred in moartea din timpul vietii.”

Eu am citit cum am murit. Nu mi s-a spus in fata, nu mi s-a citit in palma, nu mi s-a dat in carti nici in cafea, n-am primit nici o scrisoare lant, nu m-am uitat la nici un film dupa care mi-a sunat telefonul sa ma anunte ca in 7 zile, nu m-a scuipat nici o vrajitoare. Eram intr-un text. Eram mort deja. Am scroll-at la stanga sa vad cum s-a intamplat. Era prima pagina. Inainte nimic. Am murit intr-o carte fara coperti. Am scroll-at la dreapta sa vad ce s-a intamplat dupa. Totul a continuat. Fara mine. Pana la ultima pagina. Autor necunoscut. Cum am murit? Final deschis.

Eu am citit o prietena. Iar ea nu scrie. Nu stie. N`a stiut niciodata. Nici sa citeasca. Ii place totusi sa fie citita. Se lasa. Cand o intalnesti planeaza pe tine. Rade. Acolo pe tine. Te napadeste. Cand pleaca plange.
Dar ramane pe tine. Ca o lectura.

Oamenii se dau jos de pe rafturi. Se grabesc. Nu m-a citit nimeni pe mine. Nu m-am publicat.

Zi faina !

in capul meu scriu

… mi-am amintit de locul de gandit din liceu.  Buda. THE BUDA. Mirosul de clor imi desena dintii, rufele spalate si atarnate pe niste sarme fortifiate legate de niste bolturi in perete erau oamenii pe care-i spanzuram zi de zi, blana sobolanilor fosnaind sub cada era soundtrack-ul, peretii erau tinuti de gresie stirbita si abtibilduri marinare. Insula perfecta. Acolo eram “Imparatul mustelor”. Si la propriu. Zi de zi pe colacul verde comunist al VC-ului, gandind, tinandu-mi respiratia, ucigand paianjenii cu privirea. Stiam ca intunericul era pentru plans. Intunericul era greu de respirat. Pluteai fara nici sa te ridici. Lumina era de citit. Lumina era realitate. In oglinda erai doar un alt abtibild pe perete. Oricat ai fi incercat sa te speli de tine, nu reuseai. Atunci incepusem un volum de “Poezii de citit pe buda” numai ca sa mai schimb lectura de la etichete de detergenti, sampoane, sapunuri, compozitii, E-uri, G-uri, F-uri, carburanti, acizi, baze, dihidrati, dezhidratati, coloranti, sulfati, ambalaje de chiloti, de parfumuri, paste de dinti, lame de berberit, sode caustice. Si n-am schimbat-o. N-am mai terminat volumul…dar in capul meu scriu.

In fiecare dimineata toate prietenile mele cu care inca mai vorbesc, stau asezate in jurul scaunului meu alb de birou numarand pietrele adunate prin buzunare. Nici nu respira. Le fac niste cafea neagra. Impart cateva aspirine. Imi umplu cana cu ceai si ma asez langa ele. Nu m-au intrebat niciodata de ce le-am pus sa adune pietre in buzunare si de fiecare data sa le aduca in numar par.

” Zambetele provin din concentrarea centrifuga si concentrica a muschilor fetei din/cu o anumita viteza. Daca viteza e prea mare, iti iese un ranjet fortat, daca e prea mica pare o strambatura. Si totusi daca nimeresti viteza optima exista o mare sansa ca in perfectiunea starii sa nu te complaci, sa-ti creeze un discomfort de gradul 0 care te face instantaneu claustrofob, si te determina sa-ti destinzi zambetul. Pe de alta parte rasul este interzis. Orice abatere duce la rupturi musculare severe care pot afecta in mod permanent calitatea zambetului. Rogu-te SERIOZITATE! “

Incercand sa numar pavelele unui oarecare trotuar am fost intrerupt de catre un claxon puternic care-n mod ciudat ma facuse doar pe mine atent. Restul de capete netaiate de sabie. Privind spre sursa zgomotoasa reperez o masina neagra,lunga, cu scris pe ea ” COSTEL & MARIA POMPE’S FUNEBRE “. Mi-am oprit desigur numaratoarea. Mi-am aprins o tigara. Si-am privit. In spatele volanului se agita un gagiu masliniu la ten. Isi gela parul, se cauta printre dinti, sufla in causul palmei ca sa vada daca-i pute gura, se mirosea pe la subbrat… pesemne astepta pe cineva. Si iata asteptata se arata. O domnisoara in floarea varstei, cu o fusta cat o curea, cu parul batut in cuie si cizme pana la rotula,  avand un mers apasat cu capul intr-o parte si mana libera agitandu-se naravasa pe langa trup. Acum daca spui ca nu-ti plac maimutele, esti rasist. Subit am realizat ca ei, de fapt, ieseau in oras. Cu masina.

Noaptea trecuta am lasat apa deschisa. Incetul cu incetul atmosfera camerei se incorda. Lichidul se ridica precum evolutia unui pui de om. Lumina care se asezase pe tavan isi pusese mainile la ochi. Nu se putea privi cum singura se disipa. Daca respirai adanc creierul ti se transforma in burete. Daca nu respirai, nu aveai cum sa cazi. Daca toti oamenii din lume ar deschide robinetele simultan cu totii am fi in Waterworld, the year is 1995 cu Kevin Costner. Dimineata le-am pus pe prietenile mele sa construiasca un baraj din pietre. De fapt doua.

pateu de piersici

un ochi se deschide. vede o mana peste un spate. cunoaste spatele, incepe sa cunoasca si mana. par linistiti unul sub greutatea altuia. elementele impuse ale unei armonii…si-un ochi se inchide.

un ochi se deschide. in fata ochiului se agita un tricou peste doua coapse goale. coapsele dansau. aveau putine de zis si multe de facut. nu glumeau. erau serioase. se cunostea numai din felul in care se incodau. liniste brusca…si-un ochi se inchide.

un ochi se deschide. racoarea ii usca incet irisul. o mana pe un umar coborand usor pe o talie. o mana intrand intr-o mana. o fata in fata unui spate. o atingere torida…si-un ochi se inchide.

am visat piersici. portocalii cu pistrui rosii. si m-am trezit cu gust de mar in gura. era Jazz in camera. iubita colegului meu de camera desena in paint. o piersica. cred. nu m-am ridicat din pat pana cand nu m-a sunat tata sa vada daca mai am cu ce trai. mi-am adus aminte ca mi-a trimis o prietena o poza cu mine. o facuse pe film. in noiembrie. cand citeam poezii de arghezii coborand pe copou. n-am auzit ce-a spus tata. am zis “Da” si-apoi l-am ascultat. apoi a plecat ea in Bucuresti. apoi a inchis tata.

“Daca ai visat piersica vei intalni oameni buni; risipa, cheltuieli mari, cunosti oameni buni; – in pom- vei fi dus in ispita; – mancand-castig, fericire, bunastare. De te vei visa mancand piersici, un castig vei avea. In general, visul cu piersici – fructe sau pomi – vesteste o bucurie, dar o bucurie prea mult asteptata, o bucurie intarziata. Visul cu piersici te mai anunta ca vei avea de-a face cu oameni bine intentionati.”

< Adevarul e doar o parte din adevar >. Reper, fata de la chiosc. Alina. Isi pusese capul in palme. Nu se nascuse cum trebuie. Era stresata ca vom fi chip-uiti si ca incet si nesesizabil vom fi uniformizati. – Un 5 in 1. Un 3 in 1 cu scuipat si frisca. Si-o tigara…lasa, m-am lasat -

” LIFE IS FULL OF IMPORTANT CHOISES “. Reper, tricoul meu. Cand am privit prima data inspre el am vazut ca avea o gaura. Am bagat degetu` prin ea. L-am scos. Mi-am continuat drumul. In timp ce depaseam mertzanul vreunui student a carui tata duhneste de inteligenta, s-a lovit o vrabie de pieptul meu. A cazut spasmotic la pamant. Aripi intinse. Cu ochii desenam conturul de creta al vrabiei. Cea mai apropiata balta era undeva langa un stalp. Parea pisata. Am preferat-o pe cea de langa un taxi. I-am udat ochii si-am stropit aripile. Si-a revenit. Mi-a zburat din palme.

Am ramas.

insomnie si dimineata

… mi-am amintit. Am stat si mi-am amintit. Insomnia e partea cea mai consistenta. Dimineata nu e altceva decat un punct de reper. Te ridici. Puti a somn sau nu. Privesti patul. Te uiti in gura deschisa larg a cearsafurilor. Te striga si stii asta. Ignori. Te speli pe fata. Lasi noaptea in chiuveta. Si dupa acest pseudo-ritual te uiti la ceasul de la telefon. Te fixezi in timp. Te limitezi. Apoi peretii craniului tau se umplu cu post-it-uri cu cele ce trebuie realizate in ziua respectiva. Brusc te plictisesti. Iti vine chef de-o carte, arunci un ochi in frigider, deschizi un geam, te faci ca nu vezi pestii inaripati ce-ti trec pe langa fereastra (reminescentele insomniei), iti iei ceva pe tine ca sa lasi posibilitatea ca intr-un moment sau altul sa pleci, si stai. Stai. Stai. Stai. Stai privind post-it-urile si decizandu-te pe care il izolezi primul de celelalte. Realizezi ca fata ta arata ca fiind ofticata. Da, atunci se termina insomnia. The End.  O 9 zi.

Din cronicile unei tinere neconvalescente intr-o zi ploioasa din New Jersey : “Da, imi amintesc cand mi-ai spus ca nu-ti place pielea mea, ca e cam prea palida, ca ar trebui sa fac ceva in privinta asta. Si ca n-ar trebui sa mai port ceea ce port de obicei. Acum e secventa in care sectionez cu un cutit din cele de vanatoare ale tatalui meu, interiorul coapsei. E bine. Crinul isi extinde petalele incet si coapsa mi se incalzeste. Te sun <<Ai fi mandra de mine, in seara asta port rosu! >>. Ai ras. Aveai dreptate.”

Stomacul revine din excursia scurta. Se-ntoarce cu ulcer, boala cu transmisie sexuala a burtilor. Daca respiri poti trece mai departe, daca nu, intri in soc respiratoriu. Asta mi-a amintit de intrunirea care fu in copou joia asta, cand lecturase public Costi Rogozanu din cartea sa de povestiri : ” FUCK THE COOL. SPUNE-MI O POVESTE”. De unde stiu, ca eram si eu prezent. Si de ce mi`am amintit, ca imi ghioraiau matele cred ca mai tare ca boxele de serviciu, si aveam pe mine o nesimtire de bluza prin care treceau toate vanturile. Tineam mainile in buzunarele de la spate sa-mi bag coatele in coaste sa-mi tina de cald. Nu era chiar asa frig, da`-mi clantaneau dintii. Oricum a fost interesant. Imi place de Rogozanu. E ca mine. Sau eu-s ca el. E rece. Bazat (el, eu nu). Adica omu` isi constientizeaza postura si-si apara produsul. E si normal. Trebuie sa fii scut in fata padurii de argumentatii de genul : ” Da` de ce asa si nu asa ?”. Si-a sustinut punctul de vedere cu succes. Avea dreptate si n-avea dreptate. Normal. Depinde si de ureche. Multimea totusi mi s-a parut inerta. Intr-adevar nici lumea nu e prea familiarizata cu proza romaneasca. Nu exista brand-uirea de care vorbea si Rogozanu. Librariile duhnesc de carti romanesti, putini care cumpara, putini care mai si citesc. In ciuda astora ipocrizia ramane in floare. Vociferarile, zgomotele de du-te – vino, intrebarile fara noima (ca pe stadionul de fotbal cand unu` tipa numele unei formatii care nu joaca), toate in o anumita masura construiesc atmosfera. Ceea ce fac Lazarescu si Danilov e de admirat, incercarea de a putea reinsamanta literatura slash cultura in Targul Iesilor. Totusi inca nu inteleg de ce nimeni nu se incumeta in a audia. Voi face zarva.

Vroiam sa replichez la cartea lui Rogozanu, foarte scurt. Cool-ul mi se pare narcisism. Cool-ul nu trebuie sintetizat, analizat, poate nici chiar implementat, dar in consecinta acestor lucruri (la care in mod evident fiecare e pasibil) trebuie acceptat. E mediul inconjurator. E marca noastra inregistrata.

Bun. Pai cred ca o sa-mi continui dimineata de la 5:40 PM.  C-asa-i in tenis.

Zi faina!