simptome ale nebuniei
cine sta si se uita la tine de parca n`ar mai avea la ce se uita ? cine sta si te citeste ? cine are rabdarea sa se catare pe muntele tau si sa nu mai coboare, muntele de haine murdare si principii ? cine iti suporta respiratia dimineata ? cine mai sta langa tine cand te plangi ? cine nu uita de tine ? cine iti intinde mainile cand esti la pamant ? cine te gazduieste daca-i bati la ora 3 dimineata in usa ? cine te invata sa nu mai fii anonim ? cine iti pastreaza visele ? cine are cutia magica? cine stie unde e nisipul cel mai fierbinte si te trezeste la rasarit sa te poata duce acolo ? cine iti cunoaste marea si o accepta asa cum e ea ? cine nu rade la filozofiile tale de viata ? …. cine mai sta sa citeasca asta ?
primul gand. a fost cel ca nu stiu ce s-a intamplat in viata mea. nu ma credeti gresit, sunt constient de ce s-a intamplat, dar nu mai cunosc farmecul. iar el e totul. si de asta spun ca nu mai stiu ce s-a intamplat. imi amintesc niste copaci, dar ce farmec daca nu ma pot urca in ei; imi amintesc niste gaini, dar ce farmec daca nu pot alerga dupa ele; imi amintesc o sora, dar ce farmec ca acum a crescut…
al 2-lea gand. sunt fericit. de ce spun asta ? mai ales cand nimeni nu poate fi fericit ? pai… intr-o zi dintr-o vara s-a nascut un baietel cu capul spart, genunchii juliti, si varful degetelor inverzite de iod, si au trecut peste 20 de veri de atunci, si baiatul nu a mai crescut.
al 3-lea gand. de fiecare data cand te pornesti sa faci din tine ceva maret, sigur ceva nu-ti iese. la mine a fost startul.
al 4-lea gand. e despre Einstein si altii, la care ma gandeam pe buda cand citeam revista sorei mele “Joy” parca, in care se vorbea mai mult despre cat de lungi ar trebui sa fie tocurile, deci acesti mai mari ma faceau sa inteleg, prin postumitatea lor, ca nimeni n-a pornit de sus si nimeni n-a urcat acolo din prima incercare.
al 5-lea gand. “Masoara de 3 ori inainte sa tai.”
al 6-lea gand. imi amintesc de cine eram. si nu-mi place. nu-mi place ca-mi mai amintesc. e bine cateodata sa astepti sa te saturi si de jucariile noi. acum ma satur de noua mea imbracaminte epiteliala. cearceaf pe suflet.
al 7-lea gand. “When I think of heaven deliver me in a black winged bird” – Counting Crows
al 8-lea gand. as putea sa iubesc. as putea, dar nu vreau. dar nu pot. iubirea mi se pare o pereche de sosete purtate, curate, dar purtate. incep sa inteleg totusi de ce se cauta iubire. as putea sa o caut, dar nu vreau. dar nu pot. o astept.
al 9-lea gand. a 9-a zi din fiecare luna. 9 bile. 9 pixeli ca sa contruiesti un cub gol cu centru. 9 ore pana maine. daca stai bine si te gandesti 9 e 6 intors, si nu invers. fiindca 9 e mai mare decat 6, iar 6 e un fel de Clark Kent sau greuceanu ca se da o data pe spate si se face altceva, un superman ca un S mare putin distorsionat, ceva mai puternic, mai solid, ceva de dorit pentru studentii cuminti, ceva care inseamna o zi din fiecare luna, niste bile, o gramada de pixeli cu care construiesti un cub gol cu centru.
al 10-lea gand. THE END.
Filed under: picioare | 21 Comments
-
comentarii recente
the friend on peliculoase black and gold on peliculoase Nuştiucum on simptome ale nebuniei omulfaraploaie on repetitivitate omulfaraploaie on repetitivitate
cine …
simptome ale ezitarii
ce e ezitarea daca nu si ea o stare de nebunie ?
Frica de ceea ce ai putea
cred ca asta exista oriunde si oricand. e una dintre cele mai launtrice temeri. iti ofera atat siguranta cat si nesiguranta. face diferenta intre limitele de atins si de neatins.
e tot ce poti sa ai.
e trist ceea ce crezi tu.
e trist, dar e adevarat. incertitudinea te salveaza, dar te si poate condamna.
Incertitudinea nu este tristă, este doar prezentă la fiecare pas. Niciodată nu poţi avea nicio certitudine, dar asta nu ne împiedică să experimentăm în continuare.
Orice oportunitate nefructificată poate deveni un regret ulterior… Tristeţea apare doar atunci când îi dăm voie…
Tristetea incertitudinii nu sta in esenta sa ci in prezenta. Incertitudinea e intermediarul, e mesagerul, e puntea inaintea deciziei. E adevarat de asemenea ca daca te supui incertitudinii clacand, oportunitatile ti se raresc, daca nu mai si dispar. Plus ca nici nu te-ai putea subjuga ideei de “Carpe Diem”, doar in mod ipocrit. In prezenta incertitudinii existi in absenta deciziei. Daca incertitudinezi … nu vei avea regrete.
Tristetea e asa si pe dincolo. Nu poti, intr-adevar, numi incertitudinea trista si de asemenea dau dreptate ulterioritatii tristetii, dar tristetea e doar o vaga abatere de la obiectivul principal… acela de a lua decizia.
Adică e laşitate, amânare? Şi după decizie, nu apare din nou tristeţea?
Nu e nici lasitate, nici amanare. Nu intru totul. Caci lasitatea e o stare in lipsa unei actiuni, iar amanarea prevede o stare initiala inaintea actiunii, in timp ce incertitudinea e starea pura in actiune. “Puritatea” e reprezentata de prezent, nu de trecut si nici de viitor.
Dupa decize poate desigur aparea tristetea. Dar relativitatea universala demonstreaza ca depinde de decizie, si daca nu de aceasta cu mai mult de corectitudinea ei.
Eu nu vad tristetea drept cauza sau consecinta unor actiuni, ci starea de imponderabilitate dintre ele.
nu este adevarat ca e tot ceea ce poti sa ai ! dar daca tu vezi astfel tristetea, poate altfel definesti si tot ceea ce poti sa ai
hmm… tot ceea ce poti sa ai. voi reveni cu raspunsul.
Şi cam ce ai putea să ai? niciodată nu ai nimic… nici lucruri nici oameni. Totul e relativ şi trecător. Tot ce poţi să faci este să primeşti cu inima deschisă ceea ce primeşti şi să încerci să dai la fel de dezinteresat… dacă simţi că ai ce.
În rest, nimic…
poti primi in inima indeajunse, o poti ineca cu ele. ai lucrurile care tin doar de tine, numai si numai de tine. in obiectivitatea subiectivitatii tale. nu poti avea ceea ce exista in exteriorul tau. ai marul care iti e in stomac, ai aerul din plamani, ai oasele ce se lovesc intre ele. de fapt ai doar memoria lor. constiinta ca le ai.
nu ai nimic in claritate. ai doar amintirea acestora.
vezi ? poti avea lucrurile ce tin de tine. si nu pot sa cred ca DOAR frica, indoiala, ezitarea, incertitudinea ‘tin de tine’.
asa e, nu ai nimic in claritate, pana nu VREI. si pana nu stii. poate ar trebui sa afli.
poti avea si lucrurile din exterior, dar majoritatea sunt relative, sau conteaza prea putin.
Dar poţi să vrei şi să nu reuşeşti să ai. Cam totul ţine de sincronizare: vrei ceva la momentul nepotrivit, pentru ca mai apoi să apară oportunitatea şi să nu mai vrei… Sunt atâtea variabile în joc, încât nu poţi decât să te bucuri din când în când, când ţi se întâmplă să te sincronizezi cu Universul (generic vorbind).
exista astfel doua lucruri importante, vointa si sincronizarea. momentul e totul, dar nici vointa nu trebuie sa se stinga. sunt lucrurile care joaca bine pe scena vietii. au dramatism amandoua. il genereaza si-l cer amandoua. spectatorii acestora sunt bieti si nelinistiti procesatori. cei ce rateaza.
poti sa vrei, sa alegi, claritatea.
momentul cateodata ti-l faci.
cred ca daca vrei ceva nu mai exista momente nepotrivite sau potrivite. se intampla ! nu mai conteaza sincronizarea cu Universul, cu vremea de afara (scuze ? daca le cautam, le gasim intotdeauna), vointa fiind deja existenta. totul in jur dispare, ramai doar in fata acelui … ceva. acesta e farmecul Momentului. iti mai trebuie putin curaj sa il apuci de un picior. altfel … poate n’ai vrut.
e adevarat si ca exista foarte multe variabile, iar generalitatile nu sunt decat un cerc vicios.
curajul e si el un ingredient necesar, dar ce se intampla daca nu ai momentul, daca nu-l intampini? momentele apar in sincronizarea Universului cu tine, el iti da momentele, el face ca totul sa para intamplator si sa nu fie. exista si posibilitatea de a-ti crea momentele, dar asta inseamna sa te arunci intr-o cabina telefonica si sa-ti schimbi pielea de zi cu zi in pielea de super-erou. nu pot contrazice aportul curajului in posibilitate, dar curajul e numai tatal, momentul e mama.
iti creezi momentele pentru ca tu esti super-eroul vietii tale. nu trebuie sa o schimbi, doar sa le imbini atat cat vrei. nu universul, nu momentul, nimeni altcineva nu te poate face sa actionezi, de fapt sa ..orice !
poate momentul e altceva pentru mine. universul e prea abstract spus si prea departe.
nu contrazic ceea ce spui tu, depinde cine si din ce unghi priveste, toate acele variabile.
Stephen Covey formulase la un moment dat un principiu (principiul 90/10) conform căruia doar 10% din ceea ce ni se întâmplă zilnic ţine de hazard, pe când restul de 90% îl determinăm noi, prin propriile acţiuni şi decizii zilnice.
Cu aşa aport în viaţa proprie, cum sa nu-ţi fi propriul super-erou? Ce-ar mai fi viaţa fără lumile construite în imaginaţia fiecăruia, fără convingerea că TU poţi face orice? Poate că lumea ar fi mult mai tristă decât este acum…
Aşadar, momentul, Universul, sincronizarea, nu sunt decât 10%.