lecturi

Intr-un interviu de Bill Cosby i s-a adresat intrebarea lui Groucho Marx de crede in viata de dupa moarte, el a raspuns: “Cred in moartea din timpul vietii.”

Eu am citit cum am murit. Nu mi s-a spus in fata, nu mi s-a citit in palma, nu mi s-a dat in carti nici in cafea, n-am primit nici o scrisoare lant, nu m-am uitat la nici un film dupa care mi-a sunat telefonul sa ma anunte ca in 7 zile, nu m-a scuipat nici o vrajitoare. Eram intr-un text. Eram mort deja. Am scroll-at la stanga sa vad cum s-a intamplat. Era prima pagina. Inainte nimic. Am murit intr-o carte fara coperti. Am scroll-at la dreapta sa vad ce s-a intamplat dupa. Totul a continuat. Fara mine. Pana la ultima pagina. Autor necunoscut. Cum am murit? Final deschis.

Eu am citit o prietena. Iar ea nu scrie. Nu stie. N`a stiut niciodata. Nici sa citeasca. Ii place totusi sa fie citita. Se lasa. Cand o intalnesti planeaza pe tine. Rade. Acolo pe tine. Te napadeste. Cand pleaca plange.
Dar ramane pe tine. Ca o lectura.

Oamenii se dau jos de pe rafturi. Se grabesc. Nu m-a citit nimeni pe mine. Nu m-am publicat.

Zi faina !

FESTIVALUL FILMULUI EUROPEAN

Fac acest anunt in perspectiva unei mai bune promovari. Da, sigur.

Oricum festivalul a inceput deja dar in seara asta isi are debutul in Iasi. Astazi, JOI  28 MAI. Deci se incepe in seara de gala cu filmul romanesc “CEA MAI FERICITA FATA DIN LUME” in regia lui Radu Jude (cel care a regizat si “Lampa cu caciula” a lui Lazarescu).

Trailer :

Locatia< CINEMA CITY >. Bun, programul :

JOI,28 mai

-> “CEA MAI FERICITA FARA DIN LUME” – Romania, 2009, 100 min, ora 19:00

VINERI, 29 mai

-> “GOODNIGT, IRENE” – Portugalia, 2008, 98 min, ora 17:30

-> “Rezervatia” - Polonia, 2007, 100 min, ora 19:30

SAMBATA, 30 mai

-> “ACASA” – Elvetia, 2008, 97 min, ora 17:30

-> “Balul actritelor” – Franta, 2009, 107 min, ora 19:30

DUMINICA, 31 mai

->“INSTALATIA IUBIRII” – Slovenia, 2007, 96 min, ora 17:30

->“7 mese de biliard” – Spania,  2007, 113 min, ora 19:30

URL : FESTIVALUL FILMULUI EUROPEAN

Pai, vizionare placuta.

in capul meu scriu

… mi-am amintit de locul de gandit din liceu.  Buda. THE BUDA. Mirosul de clor imi desena dintii, rufele spalate si atarnate pe niste sarme fortifiate legate de niste bolturi in perete erau oamenii pe care-i spanzuram zi de zi, blana sobolanilor fosnaind sub cada era soundtrack-ul, peretii erau tinuti de gresie stirbita si abtibilduri marinare. Insula perfecta. Acolo eram “Imparatul mustelor”. Si la propriu. Zi de zi pe colacul verde comunist al VC-ului, gandind, tinandu-mi respiratia, ucigand paianjenii cu privirea. Stiam ca intunericul era pentru plans. Intunericul era greu de respirat. Pluteai fara nici sa te ridici. Lumina era de citit. Lumina era realitate. In oglinda erai doar un alt abtibild pe perete. Oricat ai fi incercat sa te speli de tine, nu reuseai. Atunci incepusem un volum de “Poezii de citit pe buda” numai ca sa mai schimb lectura de la etichete de detergenti, sampoane, sapunuri, compozitii, E-uri, G-uri, F-uri, carburanti, acizi, baze, dihidrati, dezhidratati, coloranti, sulfati, ambalaje de chiloti, de parfumuri, paste de dinti, lame de berberit, sode caustice. Si n-am schimbat-o. N-am mai terminat volumul…dar in capul meu scriu.

In fiecare dimineata toate prietenile mele cu care inca mai vorbesc, stau asezate in jurul scaunului meu alb de birou numarand pietrele adunate prin buzunare. Nici nu respira. Le fac niste cafea neagra. Impart cateva aspirine. Imi umplu cana cu ceai si ma asez langa ele. Nu m-au intrebat niciodata de ce le-am pus sa adune pietre in buzunare si de fiecare data sa le aduca in numar par.

” Zambetele provin din concentrarea centrifuga si concentrica a muschilor fetei din/cu o anumita viteza. Daca viteza e prea mare, iti iese un ranjet fortat, daca e prea mica pare o strambatura. Si totusi daca nimeresti viteza optima exista o mare sansa ca in perfectiunea starii sa nu te complaci, sa-ti creeze un discomfort de gradul 0 care te face instantaneu claustrofob, si te determina sa-ti destinzi zambetul. Pe de alta parte rasul este interzis. Orice abatere duce la rupturi musculare severe care pot afecta in mod permanent calitatea zambetului. Rogu-te SERIOZITATE! “

Incercand sa numar pavelele unui oarecare trotuar am fost intrerupt de catre un claxon puternic care-n mod ciudat ma facuse doar pe mine atent. Restul de capete netaiate de sabie. Privind spre sursa zgomotoasa reperez o masina neagra,lunga, cu scris pe ea ” COSTEL & MARIA POMPE’S FUNEBRE “. Mi-am oprit desigur numaratoarea. Mi-am aprins o tigara. Si-am privit. In spatele volanului se agita un gagiu masliniu la ten. Isi gela parul, se cauta printre dinti, sufla in causul palmei ca sa vada daca-i pute gura, se mirosea pe la subbrat… pesemne astepta pe cineva. Si iata asteptata se arata. O domnisoara in floarea varstei, cu o fusta cat o curea, cu parul batut in cuie si cizme pana la rotula,  avand un mers apasat cu capul intr-o parte si mana libera agitandu-se naravasa pe langa trup. Acum daca spui ca nu-ti plac maimutele, esti rasist. Subit am realizat ca ei, de fapt, ieseau in oras. Cu masina.

Noaptea trecuta am lasat apa deschisa. Incetul cu incetul atmosfera camerei se incorda. Lichidul se ridica precum evolutia unui pui de om. Lumina care se asezase pe tavan isi pusese mainile la ochi. Nu se putea privi cum singura se disipa. Daca respirai adanc creierul ti se transforma in burete. Daca nu respirai, nu aveai cum sa cazi. Daca toti oamenii din lume ar deschide robinetele simultan cu totii am fi in Waterworld, the year is 1995 cu Kevin Costner. Dimineata le-am pus pe prietenile mele sa construiasca un baraj din pietre. De fapt doua.

pateu de piersici

un ochi se deschide. vede o mana peste un spate. cunoaste spatele, incepe sa cunoasca si mana. par linistiti unul sub greutatea altuia. elementele impuse ale unei armonii…si-un ochi se inchide.

un ochi se deschide. in fata ochiului se agita un tricou peste doua coapse goale. coapsele dansau. aveau putine de zis si multe de facut. nu glumeau. erau serioase. se cunostea numai din felul in care se incodau. liniste brusca…si-un ochi se inchide.

un ochi se deschide. racoarea ii usca incet irisul. o mana pe un umar coborand usor pe o talie. o mana intrand intr-o mana. o fata in fata unui spate. o atingere torida…si-un ochi se inchide.

am visat piersici. portocalii cu pistrui rosii. si m-am trezit cu gust de mar in gura. era Jazz in camera. iubita colegului meu de camera desena in paint. o piersica. cred. nu m-am ridicat din pat pana cand nu m-a sunat tata sa vada daca mai am cu ce trai. mi-am adus aminte ca mi-a trimis o prietena o poza cu mine. o facuse pe film. in noiembrie. cand citeam poezii de arghezii coborand pe copou. n-am auzit ce-a spus tata. am zis “Da” si-apoi l-am ascultat. apoi a plecat ea in Bucuresti. apoi a inchis tata.

“Daca ai visat piersica vei intalni oameni buni; risipa, cheltuieli mari, cunosti oameni buni; – in pom- vei fi dus in ispita; – mancand-castig, fericire, bunastare. De te vei visa mancand piersici, un castig vei avea. In general, visul cu piersici – fructe sau pomi – vesteste o bucurie, dar o bucurie prea mult asteptata, o bucurie intarziata. Visul cu piersici te mai anunta ca vei avea de-a face cu oameni bine intentionati.”

< Adevarul e doar o parte din adevar >. Reper, fata de la chiosc. Alina. Isi pusese capul in palme. Nu se nascuse cum trebuie. Era stresata ca vom fi chip-uiti si ca incet si nesesizabil vom fi uniformizati. – Un 5 in 1. Un 3 in 1 cu scuipat si frisca. Si-o tigara…lasa, m-am lasat -

” LIFE IS FULL OF IMPORTANT CHOISES “. Reper, tricoul meu. Cand am privit prima data inspre el am vazut ca avea o gaura. Am bagat degetu` prin ea. L-am scos. Mi-am continuat drumul. In timp ce depaseam mertzanul vreunui student a carui tata duhneste de inteligenta, s-a lovit o vrabie de pieptul meu. A cazut spasmotic la pamant. Aripi intinse. Cu ochii desenam conturul de creta al vrabiei. Cea mai apropiata balta era undeva langa un stalp. Parea pisata. Am preferat-o pe cea de langa un taxi. I-am udat ochii si-am stropit aripile. Si-a revenit. Mi-a zburat din palme.

Am ramas.

insomnie si dimineata

… mi-am amintit. Am stat si mi-am amintit. Insomnia e partea cea mai consistenta. Dimineata nu e altceva decat un punct de reper. Te ridici. Puti a somn sau nu. Privesti patul. Te uiti in gura deschisa larg a cearsafurilor. Te striga si stii asta. Ignori. Te speli pe fata. Lasi noaptea in chiuveta. Si dupa acest pseudo-ritual te uiti la ceasul de la telefon. Te fixezi in timp. Te limitezi. Apoi peretii craniului tau se umplu cu post-it-uri cu cele ce trebuie realizate in ziua respectiva. Brusc te plictisesti. Iti vine chef de-o carte, arunci un ochi in frigider, deschizi un geam, te faci ca nu vezi pestii inaripati ce-ti trec pe langa fereastra (reminescentele insomniei), iti iei ceva pe tine ca sa lasi posibilitatea ca intr-un moment sau altul sa pleci, si stai. Stai. Stai. Stai. Stai privind post-it-urile si decizandu-te pe care il izolezi primul de celelalte. Realizezi ca fata ta arata ca fiind ofticata. Da, atunci se termina insomnia. The End.  O 9 zi.

Din cronicile unei tinere neconvalescente intr-o zi ploioasa din New Jersey : “Da, imi amintesc cand mi-ai spus ca nu-ti place pielea mea, ca e cam prea palida, ca ar trebui sa fac ceva in privinta asta. Si ca n-ar trebui sa mai port ceea ce port de obicei. Acum e secventa in care sectionez cu un cutit din cele de vanatoare ale tatalui meu, interiorul coapsei. E bine. Crinul isi extinde petalele incet si coapsa mi se incalzeste. Te sun <<Ai fi mandra de mine, in seara asta port rosu! >>. Ai ras. Aveai dreptate.”

Stomacul revine din excursia scurta. Se-ntoarce cu ulcer, boala cu transmisie sexuala a burtilor. Daca respiri poti trece mai departe, daca nu, intri in soc respiratoriu. Asta mi-a amintit de intrunirea care fu in copou joia asta, cand lecturase public Costi Rogozanu din cartea sa de povestiri : ” FUCK THE COOL. SPUNE-MI O POVESTE”. De unde stiu, ca eram si eu prezent. Si de ce mi`am amintit, ca imi ghioraiau matele cred ca mai tare ca boxele de serviciu, si aveam pe mine o nesimtire de bluza prin care treceau toate vanturile. Tineam mainile in buzunarele de la spate sa-mi bag coatele in coaste sa-mi tina de cald. Nu era chiar asa frig, da`-mi clantaneau dintii. Oricum a fost interesant. Imi place de Rogozanu. E ca mine. Sau eu-s ca el. E rece. Bazat (el, eu nu). Adica omu` isi constientizeaza postura si-si apara produsul. E si normal. Trebuie sa fii scut in fata padurii de argumentatii de genul : ” Da` de ce asa si nu asa ?”. Si-a sustinut punctul de vedere cu succes. Avea dreptate si n-avea dreptate. Normal. Depinde si de ureche. Multimea totusi mi s-a parut inerta. Intr-adevar nici lumea nu e prea familiarizata cu proza romaneasca. Nu exista brand-uirea de care vorbea si Rogozanu. Librariile duhnesc de carti romanesti, putini care cumpara, putini care mai si citesc. In ciuda astora ipocrizia ramane in floare. Vociferarile, zgomotele de du-te – vino, intrebarile fara noima (ca pe stadionul de fotbal cand unu` tipa numele unei formatii care nu joaca), toate in o anumita masura construiesc atmosfera. Ceea ce fac Lazarescu si Danilov e de admirat, incercarea de a putea reinsamanta literatura slash cultura in Targul Iesilor. Totusi inca nu inteleg de ce nimeni nu se incumeta in a audia. Voi face zarva.

Vroiam sa replichez la cartea lui Rogozanu, foarte scurt. Cool-ul mi se pare narcisism. Cool-ul nu trebuie sintetizat, analizat, poate nici chiar implementat, dar in consecinta acestor lucruri (la care in mod evident fiecare e pasibil) trebuie acceptat. E mediul inconjurator. E marca noastra inregistrata.

Bun. Pai cred ca o sa-mi continui dimineata de la 5:40 PM.  C-asa-i in tenis.

Zi faina!

zi

N-am stiut cum sa-ncep ziua. M-am foit ca un “Deloc”. Am deschis fereastra ca sa las mirosu` de ulei ranced inauntru. Batea in geam, n`aveam ce face. Brusc senzatie de brusc. Si-apoi greata. M-am imbracat spalandu-ma pe fata. Nu stiu cum am facut asta, dar eu asa imi amintesc. M-am dus sa ma pis in fantana arteziana din camin, etaj 4,  locul marilor sperante, dar era ocupat, si-am zis sa ma tin pana la facultate ca oricum ma grabeam. Mi-am luat pe mine un tricou din liceu care mai are inca un an si-mi lasa buricu` pe din afara si m-am pus repede pe scris cererea de duplicat ( Ramas fara acte in urma unui furt savarsit pe data de 30 martie, in zona garii, in orele pranzului. Sesizat politie. Politia – canci. Dovada declaratiei de furt – canci. Actele – canci. Sa-ti spuna politia “Nu te lasa in baza noastra!” – de nepretuit. ) . Tai doua poze din momentul in care eram urat. Ies pe usa. Acelasi scenariu pana la facultate. Acolo ma duc sa platesc taxa de duplicat. Raman fara timpane ca nu aveam 5 Lei ci 10. Am schimbat, m-am intors, am luat chitanta si am vizitat secretariatul, unde o doamna stimabila nu stia despre ce vorbesc. 5 minute si se prinde. Imi comunica linistit ca legitimatia de student nu poate fi restituita deoarece nu mai au formulare ( adica in alte cuvinte nu mai au bucati de carton pe care sa capseze o poza, sa scrie o serie, facultatea si sa semneze decanu` ). Nu erau trecute in bugetul facultatii. Very nice. S-a terminat si cu excursiile la Tomesti cu clasa ( In dictionarul ZOBIAN – Plecari pe distante fata de punctul de start mai mare de 1 km ). M-am intors in camin cu soarele undeva intre tricou si spate. Gafaiam. Camera plouata de chiloti si sosete. Miros de mancare de la etaju` 3, o duduie din celalalt camin atarnandu-si sutienele, o gura de cafea intr-o cana (nu stiu de cand), parul colegului de camera in chiuveta, vant in frigider, resou nasol, arsuri de gradul I si II pe mana dreapta, crema de galbenele… toate intr-un ansamblu perfect sa-mi faca ziua.

Totusi am senzatia ca birocratia ar putea intrece si ignoranta in Romania. Se va ajunge cu probabilitate sa completezi cerere sau formular doar sa intri in bazar, sau sa te culci cu cineva. Asta imi aminteste de o carte foarte interesanta scrisa de un rus in care societatea era consternata de un dom imens in interiorul careia un fel de viata se desfasura. Societatea respectiva era supusa unei continue obligatii de a-si perfora cartea de identitate de fiecare data cand se supunea unei activitati fie ea si necesara. Odata ce vom fi chip-uiti ne vom asemana unei ferme de 237.500 Km patrati cu 22.760.449 de ovine, mas o menos (mai ales dupa marea migratie din ’99 ) supravegheate 24 din 24, 7 din 7. No problem. Nici macar un sut in fundul IQ-ului nu va putea propulsa Romania inainte. Ne vom conforma cu siguranta intr-o simpla abundenta de acceptare. Ne vom lasa purtati de val si vom pleca linistiti capul in fata suveranitatii globalizarii.  CE ALTCEVA AVEM DE FACUT  ???

De-ajuns. Schimbarea nu vine doar din cateva cuvinte. Asa.. vreau sa zic de Porumboiu care a reusit din nou sa “sperie” in cel mai placut mod publicul de la Cannes cu noul sau lung-mentraj “Politist, Adjectiv” pe care astept cu nerabdare si eu sa-l savurez. Nu voi scrie despre el decat dupa ce il voi vedea. Totusi am gasit articolul asta. Filmul e in cadrul sectiunii “Un Sertain Regard”, in care mai detinem un film. Sper in luciditatea juriului, ca de restu` ne-am ocupat noi !

Zi frumoasa !

***************

Pornesc de la ideea ca ma voi muta. De tigari, m-am lasat de fumat, dar nu de tot. Cel mai usor lucru din lume e sa te lasi de fumat, o faci de mii de ori. Asa, ramasesem la mutat. Am observat ca in ultimul timp vorbesc mult in pauze. Replica la asta mi-a dat-o o prietena (ce frumos desen aia doi de ‘o’ ) dupa ce trasese din tigara cu gust de bere, ca cica mai trebuie si omu’ sa aiba pauze in gandire, ca de nu i se ard circuitele. Ceea ce e ciudat e ca de data asta n-a avut dreptate. Femeia castiga intotdeauna, dar nu tot timpul are dreptate. Tot la mutat ramasesem. Asa, deci visez de ceva timp sa-mi cumpar un balcon in mijlocul Iasiului in care sa am o masa, un hamac, un covor si-un dulap. Pe masa sa fie o cana de cola rasuflata, o tigara drept tentatie, o masina de scris (sau o tastatura conectata la o chestie care da un fisier la care pot sa dau din word CTRL+P), un caiet cu foi goale si-un creion; in hamac sa fiu eu cu gandul la o duduie faina; pe covor, picturi de Dali si in dulap un generator care sa-mi genereze carti pe care nu le-am citit niciodata. Cam atat. Cu precadere caut balcon cu view inspre mare. Greu de gasit, greu greu. Oricum ar fi tare un ocean in mijlocul Iasiului. Dar la sugestia unui prieten pun pe pervaz un borcan cu apa si ma uit in el cand am chef de nostalgisme. Apa se schimba, desigur. Odata la trei zile.

A..m-am decis sa trec si pe la SH. MARE REDUCERE LA SUFLETE.  Suna gay.  Nu, chiar vroiam sa trec pe acolo sa-mi vad de niste sosete si tricouri. Toate ce le am, mai ales alea albe, au devenit mostrele din reclamele din anii ’90 de la detergenti, alea in care detergentul naspa nu putea fi detectat, dar asta bun avea culori si de toate.  Da… mai tre` sa duc frigiderul, chitara si o serie de alte chestii care acum imi scapa. Aveam o lista pe aici pe undeva.. NEIMPORTANT. Deci ma mut. La vara. Nu acuma.

In sfarsit vreau sa traiesc. Nu ca in reclamele de la Orange. Vreau sa-mi vad obiectivele cazand grele si reale in fata mea. Acest picior stang e sindromul membrului invizibil. Dar e doar o pseudo-entitate. Adica nu-i the real shit. Ala-i unul dintre obiective. Asta e ‘exercitiu’. Deci nu pot sa spun cand se va termina.

Asa si… acu citindu-l pe  Lazarescu am vazut un filmulet la el, la care se pare din cate-am inteles ca a contribuit la scenariu. Daca nu i se punea multumiri pe generic, se merita o-njuratura caci se cunoaste amprenta sa, da senzatia de aerul de la “Lampa cu caciula”. Ok, revenind… filmuletul tare, chiar mult prea tare. A aratat TUDOR BOTEZATU ca se poate face si filme faine in Romania fara prea multe, e de-ajuns cap, idee, talent si dorinta. Asta imi da sperante.  Luminile puse bine, sonorizarea destul de buna, regia (intr-adevar fara batai prea mari de cap caci e un scurt dintr-un cadru-secventa) indeajunsa si vreau sa mai punctez ca mi se pare ca a evoluat mult Tudor de la filmuletele cu BUDAI BEER.  LA MAI MULTE !!!!

2, 5… si poate 4